Astăzi am decis să fac și eu primul meu articol de tip Fashion și să vă prezint o pereche de cizme peste genunchi într-o ținută smart casual. Am să vă spun că sunt începătoare la capitolul articole fashion, deci orice sugestii sunt binevenite și le aștept în comentarii.

Cizme peste genunchi într-o ținută smart casual

Ca orice femeie sunt o mare iubitoare de tot înseamnă încălțăminte și mai ales încălțăminte cu toc. Cizmele peste genunchi mi-au atras mereu atenția, dar în mintea mea nu erau pentru mine. În 2017, în decembrie mai exact, am decis să probez o pereche de astfel de cizme peste genunchi.

După ce criterii am ales cizmele peste genunchi?

  • Să aibă toc și de preferat comod;
  • Să nu se lege la spate;
  • Să fie din catifea, piele întoarsă sau ceva finuț ca și material;
  • Să nu fie cu vârful prea ascuțit;
  • Să fie frumos mulate pe picior;
  • Să nu fie largi în partea de sus, ca de pescar.

După ce am umblat prin toate magazinele din Palas Mall din Iași am găsit și acea pereche de cizme peste genunchi care să fie pe sufletul meu. Mai exact am ajuns în punctul în care am avut de ales dintre două modele. Singura diferență între ele era la toc și la calapod.

Modele cizme peste genunchi Humanic

Modele cizme peste genunchi Humanic

Ce am ales? Cele din dreapta, din colecția OMG! sunt cele norocoase cu care am plecat fericită acasă! Cum am ajuns acasă le-am și probat alături de o rochiță. Prima poză din cele trei e făcută chiar în seara în care le-am luat. Se poate citi oboseala pe fața mea, dar și bucuria. 🙂

Cizme peste genunchi într-o ținută smart casual

Cizme peste genunchi într-o ținută smart casual

De Crăciun am ales să port această ținută în vizită la rude. De asemenea, am ales să adaug și o curea rochiței pentru că era destul de lărguță în talie. O am de ceva timp, dar am mai slăbit de atunci până în prezent.

Rochie simplă într-o ținută smart casual

Rochița am luat-o acum mult timp, nu-mi amintesc de unde, pentru birou și am purtat-o destul de des cu o pereche de pantofi cu toc.

Rochita verde pentru birou - tinuta smart casual

Rochita verde pentru birou – tinuta smart casual

Mi-a plăcut foarte mult la ea croiala dar și materialul. Rochia e croită cloș și are câteva pense foarte bine poziționate în zona taliei pentru a o evidenția. Materialul are un model finuț în relief.

Croială și textură material rochie verde smart casual

Croială și textură material rochie verde smart casual

La spate rochița se încheie cu un fermoar ascuns, e foarte practică nu se calcă și nici nu se șifonează.

Cizme peste genunchi – detalii

Am să închei articolul prin a vă mai povesti câte ceva de cizmele peste genunchi. Cred că se observă din poze că fac o mică cută în dreptul maleolei mediale. Nu m-a deranjat acest lucru, e o cută normală fiind din material destul de subțire. Sunt din material textil, iar tocul are 9 cm.

Cizme peste genunchi Humanic colecția WOW!

Cizme peste genunchi Humanic colecția WOW!

Pentru că de Crăciun a fost și un pic frig, am ales să port pe sub cizme o pereche de sosete peste genunchi de la H&M. Sunt din bumbac și se potrivesc foarte bine în acest sezon. Pe lângă faptul că suntem elegante, suntem și protejate de frigul de afară.


Acestea fiind spuse aștept impresii despre ținută, despre prezentare și sfaturi fiind primul meu articol din categoria fashion/ootd.